Banii pentru despăgubirile de secetă ar putea veni de la Bruxelles. Ce trebuie să facă Guvernul României pentru a sprijini fermierii cu fonduri europene

Comisarul european Corina Crețu se află zilele acestea în România, prilej cu care a explicat și care este mecanismul prin care statul român poate despăgubi fermierii afectați de secetă cu bani de la UE.

Crețu a precizat că sumele pentru astfel de situații dificile cum este cea în care se află agricultura românească pot fi accesate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Mecanismul nu este deloc complicat și presupune doar ca guvernul de la București să prezinte Comisiei Europene date privind urmările acestei perioade prelungite fără precipitații, a declarat comisarul pentru Dezvoltare Regionalã, Corina Crețu.

”Acest fond de solidaritate se folosește la cererea statului membru după o analiză foarte clară a impactului și, desigur, dacă statul român va depune alte cereri de folosire a Fondului de Solidaritate, sigur că o vom face (vom da curs solicitării – n.r.)”, a spus oficialul de la Bruxelles.

Premierul Victor Ponta a anunțat vineri seară că a discutat cu ministrul agriculturii Daniel Constantin și că fermierii urmează să fie despăgubiți pentru pierderile cauzate de seceta din acest an. Mai mult, chiar astăzi, Daniel Constantin are o întâlnire cu liderii din agricultură pentru a prezenta situația la zi și pentru a conveni asupra unei scheme de sprijin a agricultorilor afectați.

SURSA http://agrointel.ro


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *